Pentru că tot vorbeam în articolul precedent despre Parada Europei, voi continua să vă spun că premiul cel mare era o vacanță în țara pe care liceul respectiv a reprezentat-o în cadrul competiției. Ei bine, dacă premiul I era o vacanță la Bruxelles, premiul II, la mare, premiul III, la munte, vă dați seama de calitatea reprezentației noastre dacă am ajuns în Grecia.

Am plecat cu autocarul cu doi șoferi și… un ghid care între noi fie vorba ar putea să se numească „pe mâna stângă, pe mână dreaptă”. De ce? Pentru că deși cu toții aveam măcar un minimum de cunoștințe în ceea ce privește limba engleză, organizatorii probabil au considerat util să ne însoțească un ghid care pe lângă a traduce pe jumătate și uneori cam pe lângă subiect, atunci când ne sfătuia să ne uităm pe partea dreaptă sau stângă, folosea expresia menționată mai sus, care inițial amuzantă, pe parcurs a devenit cât se poate de enervantă.

Ajunși în sfârșit la un hotel situat în apropiere de Salonic, am explorat împrejurimile și apoi am mers să dormim. Cum unii nu prea pot dormi în prima noapte, păzesc colegii de cameră. Am fost în cameră cu două prietene. Ce îmi aduc aminte din prima noapte. Aveam patul din mijloc. Prietena din dreapta spune ceva de cartelă, ceva neinteligibil, cel puțin pentru mine în acel moment. După ce o întreb ce tot zice, fără răspuns desigur, o văd pe cea din stângă că se ridică și spune: pastilele!!! i-ați dat pastilele doamnei X? Pastile? Cartelă? Despre ce vorbiți? Deși niciuna nu părea să fie conștientă, când le-am zis că vorbim dimineață, s-a așternut tăcerea. Dimineața le-am povestit ce s-a întâmplat fără a primi vreo confirmare din partea lor. Încă mă întreb dacă am visat? Deși totul părea atât de real…

Una din zile am petrecut-o la Salonic. Dacă majoritatea colegilor noștri după-amiaza au optat pentru o plimbare cu corabia, eu știind că nu am o stare prea bună pe mare, am fost contra, însă prietenele mele au insistat. După 5 minute de stat pe apă, una dintre prietene ne cere să coborâm, căci îi e rău. Eu în sinea mea, vă dați seama, trăiam o bucurie nesfârșită. După ce am speriat un localnic pe care l-am abordat pentru a-i cere niște indicații, am ajuns să mâncăm, ce credeți? Orice, dar neapărat tzatziki. Zis și făcut. Un prânz delicios.

Pe lângă multele momente memorabile, trebuie să vă menționez de povestea restaurantului Frog. Restaurant care se afla undeva la vreo 5 km distanță de hotel, dacă nu mă-nșel. Frog este sau cel puțin era restaurantul unei familii minunate în care erai servit cu pizza după gustul tău, adică tu alegeai ingredientele. Dar totul a început așa… o seară liniștită la hotel, voiam să ieșim să mâncăm biscuiți și să cântâm (sau să ascultăm) și să povestim. După plimbarea pe o colină, unde câinii n-au fost prea drăguți cu noi, ne-am întors la hotel. Doi prieteni din gașcă au venit cu ideea de a merge la Frog, un restaurant descoperit de ei, ne-au convins… până când am ajuns în fața unor plante mai înalte decât mine (da, nu foarte înalte) și lângă mare. Trebuia să trecem prin mare, era drumul cel scurt. Categoric nu! Așa că am ales un drum mai lung, dar era un drum practicabil de orice persoană. După ce am ajuns, am comandat ceva de băut, doar prietenul căruia i-am mâncat desertul din articolul precedent a comandat o pizza. Ce credeți că s-a întâmplat cu pizza lui? O felie i-a fost de ajuns. Și pentru că nu puteam pleca fără a lăsa amintiri (în afară de poze), căci tot se potrivește contextului grecesc, prietena mea (și colega de cameră) a spart din bucuria ei de a se afla alături de noi un pahar. Glumesc, din greșeală. După ce am pozat precum cei 5 fantastici (unii dintre noi), după un „vrei să-ți țin aia” (!oricât de pervers ar putea părea, doar mă oferisem să țin o pungă), după „cât mai e până la hotel”, ajunse în cameră, ne-am culcat.

A venit o altă seară în care după ce mi-am uscat șoseta cu foehnul în camera băieților în care ne strânsesem și la Bruxelles, am vrut să învăț poker. Dar a rămas doar o dorință, căci din cauza unor colegi neastâmpărați, am ajuns fără cartele fiecare în camera lui… sau în afara camerei lui. Ei bine, noi am ajuns în camera noastră, cu un card de cumpărături în loc de cartelă pentru lumină.

După multe momente de neuitat, a venit ultima zi de vacanță. După ce am rugat-o insistent (sau aproape am forțat-o) pe colega de cameră (una dintre ele) să se parfumeze pe balcon, după ce am dansat pe muzica emisă de un telefon în pahar (căci așa „se auzea mai bine”), am mers să facem o baie în mare, dar nu oricum, îmbrăcate, da, îmbrăcate până acolo oricum mergeam, dar așa am și intrat în apă. După ce ne-am întors la hotel ca două curci plouate, bla bla bla pe acolo, a venit seara. După ce ne-am plimbat puțin pe faleză, una dintre prietenele mele a insistat să dansăm puțin cu ceilalți colegi de vacanță la o terasă. Cealaltă a mers în cameră. După ce am stat puțin, am ales să merg și eu în cameră, cealaltă prietenă preferând să mai rămână. Aveam o singură cartelă toate trei. După ce am ajuns în fața ușii, a trebui să bat astfel încât să iasă toți ceilalți vecini, numai prietena mea nu deschidea. Și chiar n-a deschis. Noroc că cei de la recepție mi-au dat o altă cartelă. Cam ușor, totuși. Nici n-a trebuit să îi conving. Prietena petrecăreață totuși a avut mai mult succes la întoarcerea în cameră.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s