Dacă prima, orice ar fi, nu se uită niciodată, atunci nici prima tabără nu se uită. Deși s-a întâmplat acum mulți mulți ani, poate nu chiar atât de mulți, îmi aduc aminte multe întâmplări. Aveam 8 ani, un geamantan mai mare decât mine (chiar încăpeam în el fără să mă străduiesc prea mult), dar și dorința de a descoperi lucruri noi. Prima tabără a fost la Baia Mare, am mers 13h cu trenul. Ajunși seara, am mers direct la culcare. Trebuie să menționez că și restul prietenilor aveau 8 sau 9 ani, un număr aproximativ egal de fete și băieți, 2 camere. Cum unii dintre noi se mișcau mai greu, am reușit performanța de a ajunge ultima în cameră și am descoperit că nu mai e niciun pat liber. Cu toate acestea, o prietenă mi-a propus să dorm cu ea, căci micuțe fiind, aveam loc. Așa am și făcut. Doar că dimineața m-am trezit în patul unei alte prietene. Îmi aduc aminte că m-am trezit să beau apă, dar nu și că am ales alt pat.

Camera cea mai curată și ordonată era premiată. Cu siguranță noi n-am fi primit niciun premiu, căci băieții a căror cameră a fost astfel nominalizată, făceau dezordine la noi. În fiecare seară ne întâlneam în camera noastră. Într-o seară, ne-am gândit să jucăm puțin teatru. Doi dintre băieți au împrumutat hainele noastre, doar că pe unul dintre ei nu prea l-au încăput, așa că am ajuns la garderoba învățătoarei. Și focus pocus bunica și nepoțica.

Cum aveam o bunicuță printre noi, nepoțica s-a gândit să facă o glumă care n-a ieșit prea bine. I-a încuiat geamantanul și i-a aruncat cheița pe fereastră. Alarmați și pregătiți pentru aventură am mers în căutarea cheii. Exista o mică problemă, erau urzici, multe urzici. Ce ne-am gândit câteva dintre noi? Am luat un prosop, ne-am așezat spate în spate, am folosit prosopul în jurul picioarelor și am înaintat printre urzici. Când în sfârșit ajunsesem la locul cu pricina, tocmai am fost informate că ne întoarcem, cheia fusese găsită.

Ca să-și ia revanșa, bunicuța a făcut și ea o glumă, a sunat pe unul din gașcă, prefăcându-se că e la pompieri și le-a cerut să evacueze clădirea. Nu le-a picat prea bine. Dar până în ultima zi, cu toții am redevenit prieteni.

Am făcut chiar și excursii. Am vizitat Cimitirul Vesel, Sighetu Marmației, Mănăstirea Bârsana, am fost la planetariu și la ștrand. Poate a mai fost ceva, dar nu îmi amintesc.

Și tot în acea tabără, pentru prima și penultima oară, am trimis vederi acasă cu speranța că vor ajunge înaintea noastră. Familiile noastre au fost foarte fericite.

Ultima zi din tabără. Momentul împachetării. Nu știu dacă voi reușiți, dar eu, și nu doar în prima tabără, ca să închid geamantanul trebuie să mă urc pe el.

 

 

*Sursă imagine: peterlengyel.wordpress.com

 

Reclame

Un gând despre „Prima… nu se uită

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s