Oameeeni, oameni, semănați… cu iubire… nanana… Știți melodia, nu? (Oameni – Aurelian Andreescu). Asta mi-a trecut prin minte în timp ce alegeam titlul articolului. Frumoasă melodie. A trecut ceva timp de când n-am mai scris… despre călătorii, căci de scris, am mai scris, încă știu să scriu… sper. Acum că începe sesiunea, am mai mult timp pentru povești. M-am gândit să vă împărtășesc ce am descoperit eu călătorind printre oameni. Pentru că majoritatea timpului mi-l trec la facultate, oamenii la care mă voi referi sunt cei cu care am în comun cel puțin un lucru: nu o să spun dorința de a cunoaște dreptul, pentru că poate e prea mult, ci faptul că trăim în același templu (am văzut că așa e cunoscut palatul Facultății de Drept printre studenții de la drept). Când spun oameni, da, mă refer pe lângă prieteni, colegi și la profesori. Poate pe parcursul semestrului nu realizezi omul din spatele profesorului sau chiar dacă realizezi, nu apreciezi cum trebuie, în sensul în care nu acorzi importanță laturii personale din tot acest… mecanism al cunoașterii. Ajungi însă la ultimul seminar/curs și realizezi că persoana din fața ta nu-ți va mai profesor, ci poate viitor coleg/colegă de breaslă… sună bine? Și acea persoană mai vine și îți ține și un discurs motivațional – ești fericit că ai cunoscut o asemenea persoană și îți dorești să o păstrezi lângă tine, pentru că te inspiră, te motivează, te binedispune, te face să zâmbești, îți expune perspectiva sa asupra vieții, iar peste toate acestea, te ajută enorm de mult să îți dezvolți și latura profesională, dar ești și trist (cu unii empatizezi mai mult și ți se face pielea de găină) pentru că timpul nu mai are răbdare.

Dacă poți încerca Calgon pentru calcar la plămâni, rămâne de văzut. Dacă singurele lucruri care nu dăunează sunt cititul și dragostea, e în curs de confirmare. Dacă biri biri e un mod de a te binedispune, nu știu ce să vă zic. Am încercat, dar n-am persistat. Iar când am încercat, mi s-a adresat următoarea întrebare: ești bine? ai nevoie de ajutor? Dar știți care a fost răspunsul meu, nu? Mă simt extraordinar. Nu vreau să știu ce a gândit cu-adevărat cel de lângă mine. Dacă un judecător, fost coleg de facultate cu un avocat, nu se mai întâlnește cu acesta, nu e pentru că nu îi permite profesia, ci pentru că îi e frică de sine. Dacă dreptul e un mijloc sau un scop în sine, știți voi, 2 juriști, 3 opinii. Însă indubitabil dacă un student admiră un profesor și dacă profesorul respectiv l-a motivat nu numai să înțeleagă acea ramură de drept, dar și să lupte pentru ceea ce își dorește, fără a uita să fie el însuși, atunci acela nu e doar profesorul X, ci e X, profesorul meu de drept al Y. (Se pare că am folosit în ultimele enunțuri numai masculinul… cred că nu e nevoie să adaug și varianta pentru feminim…??? Dacă cineva simte nevoia, să se manifeste!)

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s