Am hotărât cu câțiva prieteni să mergem un weekend la munte după sesiune, undeva aproape, să petrecem puțin timp împreună și să facem încă o vacanță să fie ținută minte.

Ei bine, totul a început cu CFR. Mi-am amintit de ce prefer mașina personală în locul trenului. Pe scurt, nu au respectat contractul încheiat. Așa că vacanța a început în tren, fără locuri, căldură mare, un câine relaxat și un controlor neînfricat. Controlorul a spus că nu l-am speriat… dar oare chiar a crezut că am încercat asta? Doamna cu câinele? Dintre toți pasagerii, câinele avea un regim privilegiat, era cel protejat de toți, avea cel mai mult spațiu de desfășurare, însă avea o problema. Nu-l plăcea pe unul dintre prietenii noștri. Doamna i-a luat apărarea cățelului, desigur, însă nimeni nu i s-a alăturat pe parcurs în demersul acuzării prietenului nostru cum că i-a atacat cățelul, poate pentru că n-a reușit să convingă că avea dreptate.

Am ajuns la pensiune. Deși ni s-a cerut să fie liniște după ora 23:00, conversația cu chiar proprietarul pensiunii a fost precum una între un turc și un chinez. Cu toate acestea, condițiile din pensiune au fost peste așteptări, camerele au fost foarte curate și pensiunea situată într-un loc liniștit. Un loc în care să revii.

De regulă, eu vin cu propuneri pentru programul de vacanță. Una dintre propuneri a fost să mergem la Babele și Sfinx, cu oprire la Lacul Bolboci. Ei bine, așa a fost, a fost plăcut, trecând peste faptul că încrederea mi-a fost înșelată, de la 4 km, am ajuns la vreo 10 km de drumeție. Extenuați, sau poate formularea corectă ar fi: extenuată, am mers să mâncăm prânzul la Tavernă. Ne întoarcem la pensiune. După vreo 2h în care nu reușeam să ajungem la un consens, stomacul unuia dintre prieteni a fost eroul zilei. Acesta nu s-a înțeles prea bine cu un sos, l-a supărat pe prietenul nostru, dar ne-a mobilizat pe toți. Așa că sâmbătă seara ne îndreptam către spital. După ce am considerat că ne-am apropiat, dar negăsind nicio intrare, oprim să cerem informații unei doamne care, fără a o întreba, ne spune clar: Mai sus, pe stânga, aveți grijă la urs. Urs? La care doamna foarte serioasă: Da, da, animalul acela cu 4 picioare. No shit Sherlock!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s